
Concurența nu a fost niciodată mai aprigă, mai acerbă sau mai strânsă și a devenit necesar ca orice firmă să lupte cu înverșunare pentru fiecare oportunitate și fiecare potențial client.
Competiția este ceva natural, începe din copilărie și se dezvoltă pe parcurs – ne luptăm cu frații pentru a fi cel mai bun în ochii părinților, apoi la școală în goana după note bune sau aprecierea profesorilor. Când ajungem să administrăm o afacere suntem deja pregătiți. Știm cu exactitate rolul- sănătos de altfel – pe care îl joacă competiția în viața noastră profesională.
Orice antreprenor aflat la cârma unui business urmărește atingerea succesului, dar pentru asta este esențial să cunoască și să analizeze concurența, iar apoi s-o transforme în avantaj propriu. Cele mai de succes companii și-au îmbunătățit strategia pe măsură ce înțelegeau unde greșeau ei sau competiția.
Mediul online oferă posibilitatea de a identifica, monitoriza și observa competitorii pentru a scoate în evidență afacerea ta. Poți afla de asemenea DE CE cumpără oamenii de la ei. Este prețul, calitatea sau vizibilitatea cea care îi determină pe clienți să cumpere și să rămână fideli brandului? Face competiția ceva mai bine decât tine? Adu pe piață un produs mai atractiv și mai valoros! Ești mai bun decât ei? Exploatează lacunele pe care le-ai descoperit și vino în permanență cu idei inovatoare pentru a fi cu un pas înaintea lor!
Cu un plan bine pus la punct și o echipă de profesioniști alături, poți da șah – mat adversarilor de business cu doar câteva mutări strategice!




