
Suntem în plin sezon al Campionatului Mondial de Fotbal! Unii dintre noi urmăresc cu sufletul la gură fiecare meci în parte, trăind emoția și bucuria fiecărui gol, în timp ce restul ne urmarim cu fidelitate favoritele, uitând temporar de nereușita propriei noastre echipe.
Ca și în lumea afacerilor, sportul ne induce un set de valori ce facilitează calea către succes și performață. Ne învață cum să ajungem din locul în care suntem către locul în care ne dorim să fim. Adică unde altundeva decât în echipa câștigătoare. Ceea ce pare simplu în teorie este și mai simplu de realizat atâta timp cât ținem cont de câteva reguli esențiale, valabile în fotbal și în sport deopotriva:
1.Respectă orice angajament luat!
În afaceri, nu puteți lăsa provocările dificile să vă împiedice din a respecta planul inițial. De fapt, piedicile pe care le întâmpinați trebuie să fie motorul care vă ambiționează să mergeți mai departe. Drumul nu va fi mai ușor, dar scopul final va fi cu siguranță mult mai clar. Oricâte dificultăți ar exista, le veți depăși prin fermitatea angajamentului și convingerea că veți reuși. Câteodată, succesul poate fi chiar atât de simplu!
2.Inarmeaza-te cu un obiectiv clar și un plan puternic!
Numeroși antreprenori își dezvoltă afacerile folosindu-se de intuiție. Dar când te lovești de competiție agresivă, să nu ai un plan nu este chiar cea mai deșteaptă alegere. Fotbalul te învață că există un scop clar și un program de antrenament pe măsură. Cu cât ești mai concentrat pe scopul tău, cu atât mai puternic vei deveni în ceea ce faci.
3. Fii optimist și acționează cu calm!
Când pornești o afacere, te concentrezi adesea asupra provocărilor din exterior, cum ar fi să economisești bani, conducerea unei echipe sau dobândirea de noi clienți. Aceste probleme sunt importante și trebuie abordate cu mult discernământ, cu atât mai mult cu cât zilnic te lovești de provocările interioare- stres, îndoieli, pierderea concentrării, teama de eșec, etc.
Cu o gândire pozitivă, nu există nicio forță – internă sau externă – care să te oprească din drumul tău către performanță și succes.
4. Depășește bariere și sparge ziduri!
În afaceri ne lovim zilnic de ziduri și bariere, mai mari sau mai mici. Secretul este să nu te oprești niciodată. Putem folosi experiența altora pentru a trece prin dificultăți și a ajunge la scopul noatru final.
Urmează aceste reguli și nimeni nu va sta în calea ta către elita businessului! Contactează un membru al echipei noastre și convinge-te că poate deveni un coechipier de nădejde în afacerea ta!




