Termenul acuarela este folosit pentru a desemna in egala masura un anumit tip de vopsea, dar si tehnica de utilizare a ei in pictura. Acuarela (ca vopsea) are patru componeti principali:
· pigmentii (naturali sau sintetici, minerali sau organici) sunt similari cu cei utilizati si in tehnicile: pastel, guasa, ulei sau acrilic; Datorita progresului chimic, pigmentii nu se produc separat pentru pictura, dar sunt macinati mai fin cei folositi in tipografii, vopsirea textilelor, a lemnului, a metalelor etc.
· liantul, care poate fi guma arabica, fiere de bou, miere sau sirop de zahar;
· aditivii: glicerina (pentru a mari transparenta si timpul de uscare), fierea de bou (pentru a spori fluiditatea si difuzia), tragacant, amidon sau dextrina (utilizati pentru ingrosare), fungicide (pentru a evita mucegairea;
· solventii; de obicei se foloseste apa, dar se poate utiliza si alcool sau terebentina, substante folosite la subtierea sau diluarea vopselei.
Modul de prezentare al acuarelei
Culorile acuarela se prezinta sub forma uscata in godete sau de consistenta pastei de dinti in tuburi. Compozitia acuarelelor este aceeasi in ambele ambalaje.
Creioanele acuarela au mine ce se dizolva in apa.Se folosesc, de obicei, la desenarea detaliilor.
Grafitul acuarelabil , aplicat la trasarea contururilor desenelor in acuarela, este format dintr-o mina groasa rotunda, de dimensiunea unui creion (7–8 mm) invelita intr-un strat de lac.
Pastelurile acuarelabile au forma de baghete rotunde sau patrate si se folosesc la umplerea rapida a unei suprafete cu culoare.
Istoric
Tehnica acuarelei are o istorie adanca, fiind utilizata pe suporturi ca papirusul, pergamentul, panza, lemnul sau pielea in Egipt si Etiopia. In China aceasta tehnica a inceput sa fie practicata odata cu inventarea hartiei si a devenit raspandita in Japonia si Coreea.
In Evul Mediu, acuarela a fost utilizata in Africa de Est si toata Asia. In sec. XVII pictura in acuarela devine o parte integranta a educatiei, a culturii. Acest secol se leaga si de numele a trei mari acuarelisti, care au demonstrat fascinatia picturii in acuarela: Paul Sandby (1730–1809), Thomas Girtin (1775–1802) si Joseph Mallord William Turner (1775–1851).
In secolul al XIX-lea au fost infiintate Royal Watercolour Society, in 1804 la Londra si a New Water Colour Society in 1832, iar in Scotia in 1878 s-a infiintat A Scottish Society of Painters in Water Colour. In 1834 a aparut celebrul producator de acuarele Winsor & Newton
Caracteristici ale tehnicii in acuarela
· Este usor aplicabila pentru schite si studii, deoarece permite pictarea rapida a desenelor;
· Are un spectru larg de acoperire, fiind folosita in diverse tipuri de ilustratii, decoruri etc.
· Transparenta culorilor. Lumina este data de albul hârtiei, care este necesar sa fie prezervat in zonele luminoase.
· Este efectiva prin diferite tehnici cum ar fi:
ud pe ud (engleza Wet-in-Wet): hartia este umezita in prealabil, iar culoarea diluata este asternuta in straturi suprapuse;
ud pe uscat (engleza Wet-in-Dry): culoarea se aplica in tuse umede pe hartia uscata. Aceasta maniera nu permite decat putine retusuri.
„uscat pe uscat” (engleza Dry Brush): culoarea foarte putin diluata se aplica cu pensula aproape uscata, pe hartia uscata, pentru evidentierea detaliilor.
